Cultura noastră ne spune că ponografia, depravarea și adulterul sunt distracții inofensive.

Unii psihologi spun că destrăbălarea este sănătoasă.

Mulți folosesc pornografia gândind că nu fac rău nimănui pentru că „sunt doar eu și pozele”.

Soții și tații cred că nu-și afectează soțiile sau copiii deoarece „soția și copiii nu văd ceea ce fac”.

Cei care nu sunt într-o relație cred că nu fac rău nimănui „pentru că nu sunt căsătoriți”.

Însă dependența sexuală are efecte devastatoare asupra celui care se luptă cu pofta trupească și asupra celor din jurul lui. Ceea ce dependentul de sex nu poate vedea este că:

Plăcerea este stăpâna sa.

Creștinul dependent sexual îl cheamă cu gura sa pe Isus „Domnul”, dar, ca și Petru se leapădă de el și se întoarce spre zeița plăcerii. Păcatul prinde rădăcini în inima sa și el încearcă să aibă atât dragostea lui Dumnezeu cât și „consolarea” plăcerii. Însă „Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit” căci ” fiecare este robul lucrului de care este biruit”. La fel ca si dependenții de droguri, dependentul de sex este condus de către dorința nestăpânită de a acționa în ciuda faptului că el urăște ceea ce face.

El este izolat și gol.

Rușinea față de faptele sale sexuale și frica de a fi expus privirilor și de a fi respins sunt motive puternice, care îl țin pe dependentul sexual prizonier în izolare. Se închide singur, fără să-și dea seama că realizează pe dinăuntru un „vid al goliciunii”. Acest „vid al goliciunii” este de nesuportat și așa el îl „umple” cu faptele sale sexuale. Însă aceste fapte provoacă și mai multă rușine și goliciune și așa începe un cerc vicios.

Încercând să fugă de haosul dinăutru, îi amăgește pe cei din afară. Unii se avântă în carierele lor, gândind greșit că succesul trecător al serviciului ar putea potoli foamea lor imensă de dragoste.

Alții încearcă prin predică. Își pun masca de oameni fericiți de duminica și se prefac că sunt ocupați „muncind pentru Dumnezeu”, scoțând sunetele potrivite pentru a-i impresiona pe alții, de cât de buni creștini sunt. Dar prin ajutorul dat celorlalți nu își mângâie inima singuratică și îndurerată, astfel că dependentul devine în curând un fariseu.

Unii încearcă să își umple goliciunea crescătoare prin mâncare, droguri, alcool, oameni (relații) și bineînțeles prin activitatea sexuală.  Dar nimic nu satisface cu adevărat și singurătatea dependentului doar se intensifică, ținându-l prizonier în cercul mizeriei.

Devine din ce în ce mai egocentric.

În stadiul său de izolare, dependentul devine centrul propriei sale lumi. El se învârte numai în jurul activităților sale (sau a lipsei de activitate), în jurul dorințelor, problemelor, a felului în care se simte în acea clipă, dacă pare că are succes și ce cred ceilalți despre el. Această fixație asupra sa provoacă formarea eului și a unei inimi critice.  El este orb la nevoile celorlați, în special la nevoile soției și ale copiilor săi.

Soția este uitată și ignorată iar el nu depune eforturi prea mari pentru a face ceea ce ei îi place. Copiii săi, care au nevoie de dragostea, puterea și afecțiunea tatălui lor, sunt tratați ca și când ar fi ceva puțin mai mult decât niște factori gălăgioși care îi distrag atenția. Este nemilos și critic cu familia și lucuri mărunte îl scot din sărite. Cu toate că nu știe, mirosul egoismului său este dureros de evident celor pe care îi iubește.

Rugăciunea sa și momentele de devotament devin tot mai scurte, rare, superficiale și se concentrează numai asupra lui. „Doamne iartă-mă, ajută-mă, dă-mi, mie mie mie…”.  Să se roage pentru alții îi vine prea târziu în minte și cântarea de laudă este o datorie. Nu se mai bucură de Dumnezeu și uită cum să asculte și să fie tăcut.

Caracterul său putrezește.

Dicționarul Webster denumește inima drept „centrul vital și sursa ființei, a emoțiilor și sentimentelor”. Acest loc sensibil, adânc în sufletul omului, unde se formează puterea și caracterul său este depravat, deformat și înăsprit de rușine, egoism și izolarea desfrâului.

În locul omului curajos și cinstit pe care Dumenzeu l-a făcut și l-a menit să fie, el devine un „laș”, un „om fără coloană vertebrală”. Își pierde autoritatea morală și curajul de a face ceea ce este corect. În loc să devină un luptător, el devine un laș pasiv care se ascunde de provocările vieții. Face compromisuri financiare și de altă natură, pe care înainte nici nu ar fi visat să le facă.

Etica de muncă are de suferit și nu dă tot randamentul față de angajatorul său. Fură, folosindu-se de timpul petrecut în firmă pentru activități pentru dezvoltarea lui personală sau alte activități.

Discernământul, valorile și luarea deciziilor sunt denaturate.

Cu toate că dependentul de sex creștin spune că „Dumnezeu, familia și ceilalți” sunt prioritățile sale, faptele sale spun că „el însuși, a savura și a încerca să se simtă bine” sunt valorile sale primordiale. Dumnezeu și ceilalți au loc doar când el consideră că este cazul sau este necesar.

El nu poate vedea cum deciziile sale îl afectează atât pe el cât și pe ceilalți și la fel nu poate vedea nici consecințele devastatoare pe termen lung ale alegerilor lui. Ambițiile sale denaturate și perspectiva sa nesigură și îngustă îl înclină să facă greșeli imense în luarea deciziilor importante, atât personal cât și în viața profesională.

El este orb la faptul că drumul pe care se află, este distrugător pentru el, familia sa, angajatorul său și pentru biserică. Își irosește darul vieții sale scurte de a-i influența pe alții într-un mod pozitiv.

Se implică într-un comportament sexual riscant, fiind pregătit să arunce totul pentru ceva ce niciodată nu satisface, fără să își dea seama că „păcatul te îndobitocește”.

Dacă este necăsătorit, își strică viitoarea căsnicie.

Bărbații necăsătoriți se iluzionează cu ideea că o dată ce pot avea „sex moral”, problemele lor cu dependența de sex se vor termina. Ce nu înțeleg ei este faptul că sufletul lor gol nu poate fi umplut sau vindecat de o altă persoană decăzută iar căsătoria nu este răspunsul la problema lor. Nu înțelege că ceea ce face acum îi va distruge mai târziu căsnicia.

Se îmbolnăvește tot mai des.

Stresul provocat de către dependența sexuală îi slăbește sistemul imunitar. Dependenții sexuali se răcesc mai des sau suferă de alte infecții respiratorii, cu timp de recuperare îndelungat.

Elementele chimice din corpul său intră în dezechilibru.

Dependența de sex schimbă starea creierului și scade nivelul natural de serotonină. Sistemul nervos este dereglat. Nu se mai poate dormi adânc noaptea și deseori persoana se simte la pământ. Depresie clinică, atacuri de panică și probleme cu tensiunea arterială încep să apară. Mulți dependenți sexuali recurg la antidepresive sau la alte medicamente. Trist, deoarece, luând medicamentele ei „se simt puțin mai bine” și cred că nu sunt chiar atât de rău pe cât sunt de fapt în realitate, și călătoria nebunească merge mai departe până când…

Toate bucuriile vieții vor dispărea.

Deoarece „fericirea” în viața sa este bazată pe fantezie, hobbiurile sale și alte interese nu îi mai oferă nici o bucurie. Momentele de laudă personale sau cu grupul, momente care de obicei sunt un izvor de bucurie, doar intensifică sentimentele sale de rușine. Uită cum să se relaxeze și să se distreze pur și simplu și nu se va opri deoarece aceasta l-ar forța să se confrunte cu ceea ce are pe dinăuntru. Viața devine o corvoadă. Răspunsul său? Mai multă plăcere, pentru a umple acel hău.

Își rănește foarte tare soția și copiii.

Deoarece soția nu este „persoana-întodeauna-acolo-pentru-el” din imaginația lui, el o respinge. Soția aude în mai multe rânduri că „nu este îndeajuns de bună” și el preferă în locul ei poze cu alte femei.  Ea moare pe dinăuntru atunci când bărbatul căruia i-a încredințat viața o respinge rece. Respingerea emoțională a tatălui pe baza egocentrismului său le spune copiilor că nu îi apreciază deloc. Drept rezultat al respingerii din partea celui mai important bărbat din viața lor se formează o rană deschisă. Deoarece tatăl lor este un laș, copiii nu învață disciplina de care ar avea nevoie pentru a-și forma și construi un caracter puternic. În curând copiii vor învăța că trebuie „să se descurce singuri fără tată”. Fără să fie conștient de aceasta, depedentul sexual a pus în fața copiilor bazele pentru același păcat, de care a fost cuprins el.

Ocaziile de a merge la slujbă se pierd.

Toate darurile spirituale fără seamăn și înzestrările din partea lui Dumnezeu sunt îngropate în groapa de gunoi a desfrâului său. El este orb la cei din jurul său, oameni care poate sunt în nevoie sau pregătiți pentru Evanghelie.

Astfel se ajunge la familii destrămate, sarcini nedorite, avorturi, probleme financiare, boli cu transmitere sexuală, finanțarea industriei pornografice, decăderea bisericii și dezintegrarea moralei națiunii noastre.

Îl respinge pe Dumnezeu

Isus, cel ce îl iubește pe dependentul sexual, cel ce a murit pentru el și așteaptă să îl ajute, este tulburat atunci când dependentul spune că „Vreau mai bine pornografie decât pe Tine, Dumnezeule”.

Cei mai mulți dintre bărbați nu iau în serios dependența sexuală deoarece nu văd cât de adânc se rănesc pe ei înșiși și pe ceilalți și că își irosesc darul neprețuit al vieții.

Dacă ai probleme cu dependeța sexuală, rugămintea mea este să o iei în serios și să faci tot ce este necesar – acum – pentru a fugi de desfrâu cât poți de tare.